Citeste mai mult
|
EURO MELANOMA DAY 30 MAI 2012 Stimaţi colegi, SRD organizează a 7-a ediţie a Euro Melanoma Day – Ziua europeană pentru depistarea melanomului în data de 30 mai 2012. Sunt invitaţi medici dermatologi din toată ţara să se implice în această campanie desfăşurată simultan în peste 28 de ţări europene şi al cărei scop este efectuarea unui screening cutanat gratuit în vederea depistării de leziuni precanceroase sau cancere cutanate. Pacienţii vor fi consultaţi numai pe baza programărilor efectuate la linia telefonică gratuită 0800811101 - disponibilă în perioada 07 – 10 mai 2012. Fiecare pacient va fi consultat şi informat asupra riscului expunerii exagerate la radiaţiile ultraviolete, iar medicul va completa un chestionar standard european în baza căruia se va realiza o statistică la nivel naţional şi internaţional. Prof. Dr. Călin Giurcăneanu Preşedinte SRD
În cadrul campaniei Euro Melanoma Day – Ziua europeană pentru depistarea melanomului a avut loc în data de 27 mai 2012 conferinţa de presă la care invitat special a fost dl. Prof. Dr. Joseph Pace, preşedintele Asociaţiei de Dermatologie şi Venerologie din Malta.
CEA DE-A XVIII-A EDITIE A CONFERINTEI DE DERMATOLGIE "ZILELE GH. NĂSTASE"
Stimaţi colegi,
Am onoarea şi deosebita plăcere de a vă invita să participați la cea de-a XVIII-a ediţie a Conferinţei de Dermatologie „Zilele Gh. Năstase”, un eveniment de referință între manifestările ştiinţifice medicale. Evenimentul se va desfăşura la Hotelul Unirea din Iaşi în perioada 24-26 mai 2012 şi va fi organizat sub egida Societăţii Române de Dermatologie de către Clinica Dermatologică, Spitalului Judeţean de Urgenţe “Sf. Spiridon” Iaşi și Disciplina de Dermatologie Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi. Împreună cu comitetul organizator vă invit să participați şi în acest an la dezbaterea noutăţilor din domeniul dermatologiei, dermatopatologiei și dermatocosmetologiei, tema conferinței fiind “Dermatologie geriatrică“. Vă aşteptam, aşadar, cu drag la Iaşi pentru a realiza un dialog constructiv şi o comunicare eficientă, în cadrul Conferinţei de Dermatologie „Zilele Gh. Năstase”.
Pentru mai multe detalii va rugăm să accesaţi site-ul: http://dermatologieiasi.medicalmanager.ro/
Cu prietenie: Conf. Dr. Laura GHEUCĂ SOLOVĂSTRU
Prof. Dr. Anca ZBRANCA Conf. Dr. Tatiana ŢĂRANU |
|
| CONGRESE INTERNATIONALE | CURSURI SI MANIFESTARI • Conferinţa de Dermatologie „Zilele Gh. Năstase” , Iaşi, 24-26 mai 2012 http://dermatologieiasi.medicalmanager.ro/
• "Primavara Dermatologica Ieseana" CURSURI, WORKSHOPURI, PRELEGERI - 25-28 aprilie 2012, IASI • Curs postuniversitar SCLEROTERAPIA ÎN BOALA VENOASĂ CRONICĂ
|
-
Dr. Mihai C. Teodorescu: un filosof printer dermatologi
detalii
-
Raportul Financiar 2010, al Ligii Internationale a Societatilor Dermatologice (ILDS)"
detalii
-
Societatea Romana de Dermatologie anunta parteneriatul sau cu "Journal of Drugs in Dermatology (JDD)"
detalii
-
"Muzeul mulajelor de ceara" de la Cluj Napoca.
Autor: Prof. Dr. Alexandru Tataru
Pagina dedicata "Muzeului mulajelor de ceara din Cluj Napoca", va pune la dispozitie imagini ale unor afectiuni de tip: sifilis primar, sifilis secundar, sifilis tertiar, sifilis congenital ... etc. detalii
- Payless coupons
Just one more great way to save lots of income upon auto tires is always to employ payless coupon codes. You can choose a lot of discount coupons regarding different elements. You’ll find inexpensive exhaust coupon codes and affordable auto deals while successfully which ... - Cheap double beds
They’re also given rack that is integrated into your head board, that will save you room. Another choice for any double bed mattress is often a futon mattress, that is generally fifty four inches width broad and seventy five inches width lengthy. These are ... - Games of cars
[url=http://bestgamesofcars.com/:1vbyoyaq]Games of cars[/url:1vbyoyaq] Depressing metal to rider A meeting with much expedition and function in the freeways. aid to these insupportable metals to keep in service its power in the highways.
















